BIBLIOTECA FĂGĂRAŞ ŞI BUNĂ ZIUA FĂGĂRAŞ VĂ INVITĂ LA LECTURĂ


Nicolae Iorga, Peisagii, Editura Cartimpex, 1998

Pentru Steinhardt, cei „doi timpi”, ucenicia şi călătoria, contactul cu alte „universuri” nu este decât „îmbogăţire, izvor de mai multă îngăduinţă şi de înţelegere a nesfârşitei exuberanţe a creaţiei”.

In acest volum, prefaţat de Mircea Zaciu, Nicolae Iorga se vădeşte a fi un peregrin intelectual. Va străbate Europa, „îmbătat de austerul peisaj lusitan şi de splendorile Castiliei, de catedralele Franţei şi moscheile Constantinopolului, descifrând prezenţa Romei şi a Bizanţului în feeriile veneţiene sau căutând fiorul unui paradis pierdut în spaţiul ideal al Heladei, va păstra intactă setea pentru descoperirea spaţiului autohton, sancţionând snobismul dispreţuitor de frumuseţile lumii de acasă”(M. Zaciu).

Călătoria poartă pentru Iorga însemnele unei semnificaţii profunde: confruntarea cu trecutul, îngemănată cu vraja, încântarea, evadarea din contingent. Confesiunea de pe „via sacra” a Propileelor, este covârşitoare: „Întâia impresie e că te afli dincolo de realitatea noastră ştirbă, neîntreagă, chinuită de sforţări care nu-şi ating ţinta. Tragedia noastră seculară se isprăveşte aici. În supraumanul perfectului albastru, al covârşitoarelor revărsări de locuinţe ca turme pe priporul muntelui, în viziunea calmei mări care mărgineşte zarea luminii celei mai clare, suntem aiurea, în definitivul pe care l-am uitat pentru a ne chinui an de an, veac de veac… Despărţirea de aceste locuri e ca o rupere de farmec, o reintrare în atmosfera realităţilor pe care toate cele văzute până aici o contrazic”. „Privirea în adânc” a spaţiului eternizează permanenţele de frumuseţe, poezie şi filozofie ale locurilor, definite prin prisma cunoaşterii trecutului lor. Reflecţiile sunt revelatorii: acest „trecut nu e mort, ci trăieşte în alcătuirea sufletelor noastre, căci viaţa unui popor, shimbându-se, se continuă”. Comentariul e adeseori lapidar: Parthenonul e „chivotul frumuseţii”; „Iaşii sunt înainte de toate o biserică, biserica bisericilor pentru trecutul nostru”. Meditaţiile aparţin unui contemplator, înclinat spre meditaţie. „In Iorga-călătorul, coexistă, fără să fuzioneze, două voci, disputându-şi alternativ supremaţia: aceea a unui exponent, pentru care drumul constituie o misiune şi întoarcerea implică o obligaţie faţă de colectivitatea care l-a delegat şi aceea a călătorului solitar, contemplativ” avea să consemneze M. Zaciu în prefaţa volumului. In acest sens, Iorga urmează traiectoria romantică a lui Alecsandri, Codru-Drăguşanu, Calistrat Hogaş şi Sadoveanu. Călătoria este pentru el un „ceremonial” din care răzbate fervoarea trăirilor. Din paginile eseului programatic „Cum să călătorim”, se desprinde o filosofie a călătoriei:” A călători e o nevoie sufletească a oricui…Din adâncul istoriei vine îndemnul nostru către călătorie. El e firesc, sănătos şi folositor. Nu trebuie să-l oprim, dar e păcat să nu-l cultivăm, să nu-l disciplinăm, să nu-l facem de folos, privind anumite ţinte înaintea rătăcirilor noastre periodice”. Itinerariul conturează o hartă a unei lumi văzute în profunzimea spiritualităţii ei. Roma e centrul latinităţii. „Timpul istoricului e veacul; al poetului romantic, momentul solar şi nocturn, succesiunea orei şi anotimpurilor. Este în opţiunea scriitorului nostru pentru ceasul de declin al zilei o semnificaţie simbolică, aceeaşi ca la Mateiu Caragiale, vizând destrămarea unui ev, a unui imperiu sau numai melancolia trecerii.(M. Zaciu).

Viorica Bica

Biblioteca Municipală Făgăraş

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s