BIBLIOTECA FĂGĂRAŞ ŞI BUNĂ ZIUA FĂGĂRAŞ VĂ INVITĂ LA LECTURĂ


Mărturii despre Luchian, Antologie de Marin Mihalache, Editura Meridiane, 1966

Prin originalitatea viziunii, Luchian a impus o cale unică spre marea artă. Opera lui are valoarea unui autoportret cu conotaţii multiple: „imaginea creatorului se risipeşte în alte imagini ce se multiplică în sensibilitatea celor ce aspiră spre tainele labirintului”(V. Ciucă). Mărturiile din paginile cărţii sunt o incursiune în viaţa şi critica de artă, consacrată lui Luchian. Scrisorile redactate, bogate în date biografice revelatoare pentru conturarea profilului moral şi artistic adâncesc itinerariul unei vieţi menită artei. Capitolul „Evocări” consemnează amintirile contemporanilor, cu o vădită tentă emoţională. In „Tablete de cronicar”, T. Arghezi avea să aştearnă gânduri despre pictorul anemonelor: „Ultima vară ne-a primit în fotoliu…In odaia aproape goală gândeşte prizonierul. Acum un an degetele lui îngreunate s-au mai putut mânji o dată de culoare, încercând naşterea pe pânză a unei flori…Universul s-a strămutat mai sus ca un şoim. Numai aducerea – aminte, ca un preludiu de uitare, se mai poate desfăta. Lumina bate-n deşert de lume, plantele sunt de prisos; ar putea să plouă de aici înainte mereu, pe la ferestre ar putea să treacă în locul trăsurilor, carele funebre, toate. Răstignirea s-a făcut. Dar înlăuntrul acelei poveri, arde sfânta LUMINĂ.”. Pentru N. Iorga tablourile lui Luchian „ sunt contrasemnate de acel sever şi mare verificator: Adevărul”.

Gala Galaction avea să consemneze: „Ochii lui Luchian, surâsul lui fin şi dulce, lumina inexplicabilă care radia din faţa lui mi-au rămas nemuritoare…Poate încă două sau trei feţe omeneşti au lăsat, în amintirea mea, această impresie fericită şi siderală…Iata pentru ce, când revăd pictura lui, vasele lui cu flori care nu se vor mai veşteji cât vor ţine Arta şi Umanitatea, cioburile din oglinzile misterioase cu care Luchian venise pe pământ, atunci când ceasul neuitatei mele întâlniri cu ele îmi apare ca o lecţie de supremă iniţiere, ca un fapt de mistică destăinuire la pragul unui templu” ( „Curentul- Magazin” nr. 1, 1939). Luchian „a înţeles că arta, departe de a fi un simplu meşteşug ,fără niciun substrat sufletesc, este, dimpotrivă, o materializare a vibraţiunilor sufleteşti prin spiritualizarea materiei, pe care artistul o mânuieşte”(Tonitza). Asemenea lui Cézanne, Luchian a imortalizat pe pânză luminozitatea interioară a culorii. „E linişte în lumea lui Luchian, dar nu e calmul senin al lui Grigorescu”(Oscar Walter Cisek). In chipul „Anemonelor”, totul e viu. Tulburările pământeşti se îndepărtează. Sălăşluieşte în gând transparenţa culorilor, luminozitatea lor de vitraliu.”Principiile fundamentale ale simetriei, armoniei şi coloristicii trecute printr-o sinceritate de exprimare caracteristică, fac esenţa artei lui Luchian; originalitatea lui nu stă în formulă, nici în normă, ci-n selecţiune şi sinteză” avea să remarce V. Beneş. In arta românească, Luchian „a fost acela care a eliberat viziunea picturală de preocupările unui realism direct, ridicând plastica autohtonă la un nivel de actualitate ce nu fusese atins de nimeni până atunci”(K. H. Zambaccian).Din anul 1908 s-a remarcat în peisajele pictate la mănăstirea Brebu, o „lumină şi un cromatism în care se modelează melancolia sa”. „Curtea mînăstirii Brebu”, „Casa lui Moş Gheoghe”, „Turnul mînăstirii” sunt revelatorii. Peisajele denumite „Vara” degajă o exuberanţă tonală de verde intens. In „Ghereta Filantropiei”, pictorul transpune tristeţea iernii în tonuri blânde. „Moara”, aminteşte de Cézanne. „După ploaie” sugerează „culoarea locală a lucrurilor văzute în plină lumină”.In „Scara cu flori” cromatica variază în infinite nuanţe de verde, roz, lila. „Anemonele” sunt pictate într-o reculegere desăvârşită. Floarea purpurie, căzută lângă vas, „dă armoniei pedala de profunzime cromatică”. „Crizantemele” revarsă „convulsiunea interioară”. „Trandafirii” semnifică clipa de destindere, surâsul în natură şi lumină. Seria de autoportrete, dintre care „Un zugrav”, constituie „efigia de nobleţe a celei mai cutezătoare dintre aspiraţii: arta. Prin ea, Luchian şi-a eternizat propriul destin”( V. Ciucă).

Viorica Bica

Biblioteca Municipală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s