BIBLIOTECA FĂGĂRAŞ ŞI BUNĂ ZIUA FĂGĂRAŞ VĂ INVITĂ LA LECTURĂ


Jean Francois Dortier, Ştiinţele umaniste – O panoramă a cunoaşterii, Editura Ştiinţelor Sociale şi Politice, 2006

Scopul publicării acestui volum, enunţat de autor, încă din primele pagini, este acela de a răspunde multiplelor întrebări vis-à-vis de universul cunoaşterii: „Cum s-a născut limbajul? Ce este conştiinţa? Istoria are un sens? Care este partea ce revine calităţilor înnăscute şi partea achiziţiilor în conduita noastră? De unde provin inegalităţile sociale?”. Antropologia, lingvistica, psihologia, ştiinţele cognitive, psihologia socială, sociologia, economia, istoria, geografia, filosofia deschid un câmp larg de cercetare a ştiinţelor umaniste. Ele se întrepătrund, nu se pot trasa linii de demarcaţie rigide. In studiul „Epistemologia ştiinţelor despre om”, psihologul Jean Piaget remarca: „Nu ar fi cu putinţă să stabilim nicio distincţie de natură între ceea ce numim adesea „stiinţe sociale” şi „ştiinţe umaniste”, deoarece este evident că fenomenele sociale depind de toate caracterele omului, cuprinzând procesele psihofiziologice şi că, reciproc, ştiinţele umanistice sunt toate sociale prin unul sau altul din aspectele lor”.

Proiectul fondării unei ştiinţe a omului datează din secolul al XVIII-lea. D’Alambert, iniţiatorul şi editorul „Enciclopediei” propune un „program pentru ştiinţa omului”. In anul 1799 se înfiinţează la Paris Societatea Observatorilor omului ce îşi propune să observe omul sub diferitele lui raporturi fizice, intelectuale şi morale” (”Introducere în Memoriile Societăţii Observatorilor omului”). Naturalişti, filosofi, medici, exploratori, istorici s-au consacrat proiectelor ştiinţifice şi educative. In secolul al XIX-lea apar primele arii disciplinare. Ramurile cunoaşterii îşi definesc conceptele şi metodele. La începutul secolului al XX-lea,se trasează marile frontiere. Istoria, lingvistica, economia, sociologia, antropologia îşi impun „modelele de referinţă”.

Capitolele converg spre un „pluralism exploziv”, bazat pe abordarea diversă, arborescentă a modelelor, metodelor ce conturează ştiinţele umaniste.

In paginile cărţii cititorul va redescoperi domenii ale cunoaşterii, care suscită o atenţie deosebită: descoperirea naturii umane, secretele limbajului, impactul mass-media, misterele psihismului, viaţa afectivă, psihanaliza şi destinul ei, revoluţia cognitivă, modelele gândirii, identitatea şi rolurile sociale, construirea societăţilor, influenţa mediului asupra vieţii oamenilor, naşterea statului de drept, paradoxurile eticii contemporane.

De pildă, un subcapitol este consacrat inteligenţei şi artei de a gândi.

In psihologie există mai multe abordări ale inteligenţei: o abordare „psihometrică” (măsurarea coeficientului intelectual), stadială (treptele evoluţiei), ”diferenţială” (formele de inteligenţă), cognitivă (modelul inteligenţei artificiale).

In anul 1905 psihologul francez Albert Binet a elaborat primul test al „nivelului mental”. Coeficientul intelectual IQ a fost stabilit de psihologul german William Stern în anul 1912. Cercetările efectuate asupra aportului eredităţii în transmiterea IQ sunt nuanţate şi contrastante. S-a estimat că un procentaj între 47 şi 58% revine eredităţii.. Totodată, mediul social are o influenţă covârşitoare. S-a constatat, conchide autorul volumului, că IQ-ul anumitor populaţii evoluează în timp. S-a constatat că în urma cercetărilor care au vizat patruzeci de naţiuni, în decurs de treizeci de ani, IQ-ul acestor populaţii a crescut de la 5 la 25 de puncte, în funcţie de ţară. R. J. Profesorul de psihologie de la Universitatea din Yale, Robert J. Stern, a elaborat „teoria triarhică” a inteligenţei. IQ ia în consideraţie forma de inteligenţă analitică, abstractă şi deductivă. Vorbim insă incă de alte două forme de inteligenţă: inteligenţa creativă şi cea practică. H. Gardner a elaborat teoria inteligenţelor multiple: lingvistică, logico-matematică, spaţială, muzicală, corporală-chinestezică, intrapersonală (facultatea de a se cunoaşte pe sine) şi interpersonală (capacitatea intuitivă de a-i înţelege pe alţii). Societatea contemporană valorizează inteligenţa logico-matematică. Studiul inteligenţei umane trece prin cea a inteligenţei artificiale (IA).

Interacţiunile dintre individ şi societate axate pe temele-cheie: atitudinile şi normele sociale, identitatea şi rolurile sociale, mecanismele de influenţă, formarea reprezentărilor sociale, suscită un interes crescând. O antologie de concepţii filosofice despre fiinţa umană sunt detaliate cu acurateţe în volum: concepţia raţionalistă, naturalistă, utilitaristă, prometeică, vitalistă, existenţialistă, complexă şi tragică. Prezentul, în viziunea lui Heidegger înseamnă a se situa în lume şi a acţiona şi a pune în aplicare „deschiderea către lume”.

Viorica Bica

Biblioteca Municipală Făgăraş

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s