BIBLIOTECA FĂGĂRAŞ ŞI BUNĂ ZIUA FĂGĂRAŞ VĂ INVITĂ LA LECTURĂ


Mircea Vaida, Pe urmele lui Lucian Blaga, Editura Sport-Turism, 1982

Volumul se deschide cu un motto, relevant pentru opera poetică blagiana: „In acest suflet de poet e atâta dinamism şi în acest creier de gânditor atâta concentrare, încât versul său sparge cătuşele formei tradiţionale…Lucian Blaga a pătruns taina specificului nostru etnic, s-a aşezat pe crestele înălţimilor, unde puterea furtunilor pustiitoare creşte ca să fie aproape de lumină. El a trecut cu o nepăsare aristocratică pe drumul ce-l depărta de succesul imediat. Astfel a izbutit să dea o operă poetică atât de închegată, nouă, originală şi adâncă.”(Sextil Puşcariu).

„Pe urmele lui Lucian Blaga” este în viziunea autorului, „o carte despre drumurile vieţii”. Simbolul „vetrei” planează asupra biografiei ca un demers pentru o ontologie poetică. Relaţia „vatră-drum” încadrează spaţiul real, geografico-istoric cât şi cel poetic. Cele unsprezece capitole conturează „peregrinările în spaţiu şi timp ale poetului cât şi unele seisme lăuntrice sesizabile în eul scriitorului şi în structura operei”.

Întâiul capitol, „Semne ale vetrei şi ale drumului” descifrează „ cele două dimensiuni lăuntrice ale unui temperament fundamental teluric”. Satul natal, Lancrăm, izvor al veşniciei, este centru al spaţiului său matrice, al orizontului său inconştient. De aici izvorăşte mitologia, „în preajma strămoşilor”. Locul naşterii, satul în care a văzut lumina şi a copilărit „poartă însemnele arhetipale ale originii neamului său, istorice şi mitologice, o lume statornicită în imuabile chingi metafizice, relief al permanenţelor, străbătut de contradicţia aidoma marelui cosmos, în sânul căruia pulsează cu ambiţia de a rămâne autentic şi nealterat”. „Peisajul e integrat într-un angrenaj sufletesc, se întrupează în el un sentiment al destinului ca vântul în pânzele unei corăbii. Peisajul, în acest din urmă înţeles, e al doilea obraz al omului”(Spaţiul mioritic”). Vatra spaţiului său poetic e Transilvania. Cel născut la Lancrăm avea să întruchipeze, după remarca lui Mircea Zaciu, „esenţa transilvanităţii”: „Îmbrăţişarea arcului carpatic închipuie amfiteatrul natural pe suprafaţa căruia s-au jucat marile drame ale Istoriei (…). Dramatismul rezultă din asceză, din patima intelectuală, din fervoarea arhitecturii Cuvântului : de la tălmăcitorii textelor maramureşene la braşoveanul Coresi, de la triumvirii Scolii Ardelene la adolescentul Eminescu (în acelaşi decor de Weimar goethean al Blajului), de la titanismul lui Horia sau Mureşanu până la bolta construită, ca un arc al cugetării, de Lucian Blaga -Istoria i-a dat Transilvaniei un continuu fior dramatic. Realitatea aspră a ciocnirilor, ieşirii şi intrările personajelor, căderile şi înălţările, comentariul perpetuu al Corului convocat pe severul podiş înscris sub metafora „ Câmpului Libertăţii „- totul este aici trăire tragică, existenţă eroică şi, în consecinţă, refuz al teatralităţii. Astăzi vedem în Lucian Blaga o mare conştiinţă. Trecerea lui a devenit Durată, iar aceasta înscrie pe harta istoriei literare procesul lent dar definitiv al unui drum ». (Mircea Zaciu, « Ca o imensă scenă, Transilvania… „, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996).

Vatra, satul- monadă, este centrul magnetic în care pulsează valenţele vieţii si ale operei sale. Rememorările alunecă în mit. Despre „Hronicul şi cântecul vârstelor”, Blaga va consemna: „Cartea cuprinde trecutul meu citit în palma mea de poetul din mine. Vezi, tu, prin urmare, că nu s-ar putea pretinde că ar fi o carte de amintiri” ( Gherghinescu- Vania,” Lucian Blaga. Din scrisorile către Domniţa Gherghinescu- Vania”, Astra, 1966).

Spaţiul geografiei blagiene, văzut panoramic, pe orizontală, înscrie „drumuri, nenumărate drumuri”, „străpungeri ale orizontului iniţial, de la vatră spre zările lumii”: Lancrăm, Sebeş, Braşov, Sibiu, Sălişte, Oradea, Bucureşti, Viena, Atena, Roma, Varşovia, Praga, Berna, Frankfurt, Paris, Lisabona, Cluj. Este un parcurs existenţial şi creator, purtând constantele originalităţii.

Opera poetică a lui Blaga năzuieşte spre regăsirea echilibrului originar, sub semnul unui „mit al reintegrării”, „într-o ideală geografie mitologică”:” Stau acu iarăşi cu faţa spre ţară,/ Întoarcerea va să rămână un vis/ să nu calc o nespusă poruncă/ sau poate fiindcă făpturii aşa-i este scris./ Numai noaptea, în fiece noapte/ somnul mai vine,/ sosindu-mi din depărtatele plaiuri/ mi-aduce un pic de-ntuneric,/ ca un pumn de ţărână din piatra mumelor,/ din cimitire de raiuri” („Ani, pribegie şi somn”).

Viorica Bica

Biblioteca Municipală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s