BIBLIOTECA FĂGĂRAŞ ŞI BUNĂ ZIUA FĂGĂRAŞ VĂ INVITĂ LA LECTURĂ


Mihail Sebastian, Jurnal 1935-1944, Editura Humanitas, 1996

In anul 1995, Leon Volovici, istoric şi critic literar israelian, originar din România, membru al Fundaţiei „”Mihail Sebastian” încredinţează editurii Humanitas copiile xerox ale celor nouă caiete, aflate, din 1961 în Franţa, în proprietatea fratelui autorului, Andrei Benu Sebastian. In prefaţa volumului, Leon Volovici consemnează că în februarie 1935, Mihail Sebastian începe redactarea jurnalului, an umbrit de declanşarea scandalului în jurul volumului „De două mii de ani” şi al prefeţei lui Nae Ionescu, o pledoarie pentru antisemitism. Răspunsul autorului, conturat în eseul „Cum am devenit huligan” vădeşte conştiinţa lucidităţii: „De două mii de ani” „ a fost un act riscat de sinceritate. Pe urma lui, rămâne o casă pierdută, un simbol căzut, o mare prietenie săgetată. Puţin scrum, atâta tot. E o numărătoare tristă: nu mai este una deprimantă. Îmi spun fără să bravez pe nimeni şi, mai ales, fără să mă bravez pe mine însumi, că nu vom plăti vreodată destul de scump dreptul de a fi singuri, fără jumătăţi de amintiri, fără jumătăţi de afecţiuni, fără jumătăţi de adevăruri…”.

După asasinarea lui I. G. Duca (1934), ziarul „Cuvântul” („Casa pierdută”), al cărui colaborator a fost, este suspendat. Însingurarea se va accentua în anii următori cu sentimentul destrămării climatului intelectual de la „Cuvântul” şi gruparea „Criterion”, al cărei mentor a fost Nae Ionescu. Profesorul de logică şi metafizică de la Universitatea din Bucureşti a dat naştere unei „şcoli a gândirii şi a trăirii”, a „Akademos-ului platonician”, un cadru al dezbaterii intelectuale academice, reunind personalităţi pregnante ale culturii româneşti interbelice: Comarnescu, Bellu Silber, Mihail Sebastian, H. H. Stahl, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Paul Sterian, Mihail Polihroniade, Alexandru Cristian Tell, Ion I. Cantacuzino, Haig Acterian, Dan Botta, Constantin Noica.

Modelul literar în redactarea jurnalului, pare a fi cel al lui Jules Renard, pe care el însuşi îl comentează în 1936: „ Jules Renard este sinceritatea însăşi. Jurnalul lui consemnează, fără ipocrizie, tot ceea ce o conştiinţă de om poate cunoaşte de-a lungul unei vieţi care nu e totdeauna făcută din eroisme. El ne dezarmează prin curajul confesiunii. Puţini oameni au luat vreodată condeiul în mână pentru a fi atât de necruţători cu ei înşişi. (…) Examenul său intim este fără menajamente. El are curajul vanităţilor lui, curajul invidiilor lui, curajul laşităţilor lui. Le mărturiseşte direct, fără a se scuza”.

In construcţia arhitectonică a confesiunilor lui Mihail Sebastian, se interferează un „jurnal intim”, al stărilor lăuntrice, al experienţelor sentimentale, un „jurnal de creaţie”, un „jurnal evreiesc”, unul „intelectual şi politic”.

Mihail Sebastian a fost o prezenţă distinctă în publicistică şi viaţa literară interbelică. Chiar şi după publicarea prefeţei lui Nae Ionescu, Mihail Sebastian s-a implicat cu aceeaşi fervoare în viaţa literară. În scrisul său se evidenţiază „netăgăduita posibilitate de a disocia, de a analiza idei şi stări sufleteşti. Structura sa ni se pare mai curând a unui critic, dublat de un moralist, în sensul francez al cuvântului” ( S. Constantinescu ). Activitatea publicistică la „Revista Fundaţiilor Regale”, La „Rampa”, „Viaţa românească”, „L’indépendance Roumaine”, a fost salutară.

In anul 1939 publică eseul despre corespondenţa lui Proust. In anul 1940 este editat romanul „Accidentul”. Piesele de teatru „Steaua fără nume” şi „Ultima oră” îl consacră ca dramaturg. In jurnal sunt inserate şi notaţii subtile privind treapta de elaborare a textului literar. Jurnalul  este o mărturie a propriilor trăiri şi dileme dar şi a dramei evreieşti. După scandalul romanului, Sebastian era atacat de către intelectualii evrei pentru apartenenţa sa la „Cuvântul” cu vădite tendinţe politice extremiste. Din 1937, sunt relatate cu acurateţea istoricului, efectele discriminării şi marginalizării evreilor. Experienţa dureroasă a respingerii legiferate din mediul literar românesc dobândeşte în jurnal accentele resemnării şi ale unei fine ironii. Însemnările din jurnalul „intelectual şi politic” radiografiază efervescenţa creatoare din mediile literare şi intelectuale ale vremii, reprezentate de Mircea Eliade, Camil Petrescu, Al. Rosetti, P. Comarnescu, Eugen Ionescu, Antoine Bibescu, Radu Cioculescu, C. Vişoianu, Teodorescu-Branişte, regizori, cronicari teatrali, actori. O dată cu „procesul de radicalizare politică a generaţiei sale, măcinată de ideologii”, Sebastian mărturiseşte: ”Nu e prima oară când mă aflu la mijloc, între mitralierele ideologice ale extremei drepte şi ale extremei stângi”. Invadarea Poloniei de către armatele germane şi sovietice, căderea Parisului vor redeschide temele din „Cum am devenit huligan”: totalitarismul, condiţia evreului şi dilemele intelectualului evreu.

Răsturnarea regimului din România încheie jurnalul cu presentimentul unei „noi rinocerizări, de sens opus, prosovietic”.

Viorica Bica

Biblioteca Municipală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s