CUVÂNTUL IZBĂVITOR


EXPOZIŢIE DE CARTE   SFINTELE SĂRBĂTORI DE PAŞTE: CUVÂNTUL IZBĂVITOR

Itinerariul spiritual, menit a celebra Sfintele Sărbători de Paşte „aşterne” lumina harică şi bucuria sufletească pe care o resimţim cu toţii pentru Praznicul Învierii lui Iisus Hristos.

În monumentala lucrare „Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, Mircea Eliade evidenţiază „unitatea fundamentala a fenomenelor religioase si, in acelaşi timp, noutatea inepuizabila a expresiilor lor”. Pentru istoricul religiilor, orice rit, orice mit, orice credinţă reflectă experienţa sacrului, şi prin urmare implică noţiunile Fiinţă, Semnificaţie, Adevăr. ” „Prin experienţa Sacrului”, spiritul uman face distincţia între „ceea ce se revelă ca fiind real, puternic, bogat şi semnificativ” şi „curgerea haotică” a lucrurilor.(„Nostalgia originilor”). „A trăi ca fiinţă umană” este „un act religios”. „A fi” sau a deveni om, înseamnă a fi „religios”. Un peregrin pe calea adevărului este Sfântul Augustin. Confesiunea augustiniană îmbrăţişează omul în totalitatea lui şi prin mărturisire se uneşte cu Dumnezeu, în aşa fel încât mărturisirea devine contemplaţia însăşi. Din acest punct de vedere, „Confesiunile” sunt o operă de pietate şi un document viu de viaţă. „Fericită este făptura care, atunci când ea însăşi era altceva, n-a cunoscut o altă ipostază, ci, de îndată ce a fost creată, fără să i se lase vreun interval de timp, a şi fost ridicată din starea sa, prin Darul Tău, Cel are se purta pe deasupra a tot ceea ce era schimbător, cu acea chemare prin care Tu ai zis: „Să fie lumină, şi s-a făcut lumină”. (Cartea a treisprezecea Cap. X, „Noi devenim lumină”). „Greutatea mea este dragostea mea: de ele sunt purtat oriunde sunt purtat. De darul Tău suntem aprinşi şi suntem purtaţi în sus. Începem să ne aprindem şi pornim. Ne suim pe înălţimi, în inimă, şi „cântăm cântecul treptelor”; de la focul Tău, o, Doamne, de la focul Tău cel bun începem să ne aprindem şi pornim; fiindcă urcăm spre pacea Ierusalimului; fiindcă „m-am bucurat întru cele care mi-au fost spuse mie; înspre casa Domnului vom merge”. Acolo ne va aşeza voinţa cea bună, ca să nu mai dorim nimic altceva decât că acolo să rămânem pe veci” (cartea a treisprezecea, „Greutatea mea este dragostea mea” din volumul „Confesiuni”). Sunt reprezentate în volumul lui Philippe Gaudin, coordonat de prof. Delumeau, „Marile religii”ale lumii: iudaismul, creştinismul, islamismul, hinduismul, budismul confucianismul, religiile Africii Negre. Este o dezbatere asupra patrimoniului spiritual al umanităţii, o încercare de caracterizare a spiritului fiecărei religii dar totodată o „masă rotundă în jurul căreia fiecare se găseşte pe un plan de egalitate cu partenerii” (Delumeau). In contextul lumii contemporane, Delumeau pledează pentru cunoaşterea şi recunoaşterea diversităţii „faptului religios”.

„Simbolurile biblice” (Maurice Cocagnac) sunt prezentate pe teme, care dau naştere nenumăratelor variaţiuni, asigură strălucirea şi fascinaţia textului. Simbolistica biblică dezvăluie „viaţa intensă şi înflăcărarea Cuvântului izbăvitor” (Cocagnac). Această „lucrare speră să fie de folos analizei teologice; ar dori de asemenea să faciliteze citirea Bibliei, această LECTIO DIVINA- lectură a textului asistată de Duhul Sfânt-care atinge în inima omului, punctul în care se întâlnesc toate puterile sufletului său”. In „Cartea înţelepciunii lui Solomon”, lumina este veşnică, este un atribut al lui Dumnezeu. Se spune despre înţelepciune: „Ea este strălucirea luminii celei veşnice şi oglinda fără pată a lucrării lui Dumnezeu şi chipul bunătăţii sale („Intelepciunea lui Solomon”). Lumina nu mai este aici doar o strălucire perceptibilă prin vedere, este energia infinită, năvalnică, a naturii divine, fiinţa sa darnică prin excelenţă. Oamenii se pot împărtăşi din lumina divină şi, prin aceasta, pot spera la o viaţă plină de fericire, de înţelegere şi înţelepciune:”Că la Tine este izvorul vieţii, întru Lumina Ta vom vedea Lumină”(Psalmi 35, 9) Psalmul 21 („Psaltirea”) rezumă, intr-o viziune anticipatoare, principalele momente ale Patimilor. Cuvintele rostite în ultimul ceas al vieţii Sale că El este „omul suferinţelor”. Ultimele versete cuprind viziunea profetica a veşniciei Împărăţiei mesianice: „Işi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul toate marginile pământului. Şi se vor închina înaintea Lui toate seminţiile neamurilor. Că a Domnului este împărăţia şi El stăpâneşte peste neamuri” (Psalm 21, 31-33). Aceasta este Împărăţia harului. Prin moarte, Hristos se ridică la deplinătatea vieţii. Aşa după cum mărturiseşte Evdokimov, „iubirea sa atoatefăcătoare nu nimiceşte pur şi simplu răul şi moartea, ci le asumă prin moarte pe moarte călcând”. „Etica creştină privită dinspre filozofie” (Nicolae Iuga) este o meditaţie „în sensul înalt al termenului”. „Cu rigoare apodictică şi un farmec semantic continuu, Nicolae Iuga ne propune un proiect de reconstrucţie a eticii creştine dintr-o deschidere filosofică”(prof. dr. Ion Bălan). E un act de temeritate a gândirii să încerci reaşezarea comportamentului moral şi a reflecţiei etice pe principiul iubirii, într-o vreme de domnie glacială, halucinantă, stearpă a obiectivităţii pozitiviste.” (Ion Bălan). N. Iuga ridică iubirea la o demnitate onto-metafizică, pe care se poate ctitori. (I. Bălan). Scopul publicării volumului „Sărbători fericite”, ni-l precizează însuşi autorul, Teofil Părăian, încă din prefaţă: „am ţinut să pun în atenţia ascultătorilor acele învăţături sfinte care ar putea fi temelie de viaţă, ar putea fi nişte îndrumări care să creeze în sufletul credincioşilor dorinţe şi seminţe de a se depăşi pe ei înşişi şi de a se alcătui, cu dorul lui Dumnezeu, după chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Monahul ne dăruieşte prin predicile sale „lumina din lumina lui Dumnezeu”. Invierea lui Hristos „nu este o comemorare, ci o actualizare”, an de an, a trecerii de la moarte la viaţă, de renaştere a omului, prin har dumnezeiesc din duh şi apă. Ceea ce caracterizează propovăduirea părintelui Teofil este permanenta raportare „în duh şi adevăr” la Cuvântul Scripturii. Icoanele, prin sacralitatea lor devin altare în faţa cărora ne plecăm genunchii întru rugăciune. Mănăstirea Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus (Făgăraş), prin arhimandritul Timotei Tohăneanu, se înscrie şi azi pe linia unei continuităţi artistice pregnante în viaţa spirituală a Transilvaniei. Cercetările arhim. Timotei Tohăneanu au vizat creaţia iconarilor Matei Ţâmforea şi Savu Moga. A valorificat teme, soluţii de compoziţie, de grafie şi de ornamentică, pentru ca astăzi creaţia sa să contureze o sinteză remarcabilă a iconăritului pe sticlă, cu precădere, a celui din sudul Transilvaniei. Icoanele ne relevă „un artist deplin, stăpân pe cele mai subtile mijloace de expresie plastică, amplu documentat în privinţa erminiilor, canoanelor şi prescripţiilor ortodoxe”. In arta iconarului predomină tematica din ciclul hristologic: „Bunavestire”, „Naşterea”, „Maica Domnului cu pruncul”, „Fuga în Egipt”, „Cina cea de taină”, „Judecata de „Invierea”. Monah, profesor de studiu comparat al religiilor, Andre Scrima a explorat spaţiile spirituale, geografice ale celorlalte religii, atent la semnele aceluiaşi Univers viu ce sălăşluieşte în ele. Volumul „Teme ecumenice” reuneşte textele despre convergenţa tradiţiilor spirituale spre polul absolut: „trezia duhului”orientată spre ţinta nemărginită a religiilor. Volumul Mariei Gabor, „Fereastra Sâmbetei” este o „fereastră deschisă spre Ierusalim”,. Aici va fi văzut părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei şi va fi urcat zilnic Taborul interior” (M. Gabor). Versurile lui Traian Dorz „ştiute pe de rost de sute şi sute de mii de oameni de toate vârstele, recitite şi cântate pe toate drumurile de pelerini umbriţi de prapori în căutarea sanctuarului ce-i adăpostea mai ales în noapte, până la revărsatul zorilor, sunt ca ale lui Vasile Militaru, suflet din sufletul săracilor, însetaţilor după Duh al anonimilor acestui popor creştin al celor mulţi şi neluaţi în seamă, al celor care nu şi-au luat sufletul în deşert în aceşti ani, al celor care şi-au luat din libertate Crucea, urmându-L pe Iisus Hristos până la martiriu. (…) Prigonit, închis, bătut, fratele Traian a iubit şi a binecuvântat: nici una din poeziile sale nu blestemă, nu loveşte, ci cheamă la viaţa nouă, singura absolut necesară de aici şi posibilă în Iisus Hristos, pe care L-a iubit şi slujit ca pe Dumnezeul şi al neamului românesc.” (I.Alexandru). Volumul „Sărbători religioase, datini şi credinţe populare” (Ioan Ţoca) cuprinde scrieri ştiinţifice, laice şi religioase, legende şi mituri populare hagiografice. Fiecare lună descrisă are în vedere atât praznicele ortodoxe cât şi datinile şi credinţele populare legate de acestea. Datinile şi credinţele conservate de-a lungul timpului deschid şi menţin un spaţiu purificator, generator de viaţă, un spaţiu ciclic al originilor şi al existenţei umane. Mănăstirile şi schiturile ortodoxe sunt vetre de spiritualitate. „Aici fiecare poate să se cerceteze pe sine, coborând la adâncime în fiinţa sa, şi să-şi facă, întocmai ca sihaştrii cei de demult, spovedania gândurilor”(M. Vlasie). Mănăstirile din Ţara Făgăraşului: Brâncoveanu, Dejani, Berivoii Mari, Bucium, schitul Berivoii Mici, sunt „lăcaşuri ale luminii”, locuri de pelerinaj pentru credincioşi (Mihai Vlasie, „Ghid al aşezărilor monahale din România”). HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT, A ÎNVIAT!

Viorica Bica

Biblioteca Municipală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s