NICOLAE TITULESCU SAU FASCINAŢIA DIPLOMAŢIEI


NICOLAE TITULESCU SAU FASCINATIA DIPLOMAŢIEI

Profilul intelectual al diplomatului român, îl defineşte N. Iorga: „Nu este deloc adevărat că suntem un popor antipatic prin noi înşine, dar nu cele mai bune elemente de la noi se găsesc în străinătate. Deci, noi nu suntem în noi înşine antipatici, ci prin felul cum suntem reprezentaţi în străinătate. Sa păstrăm dreapta măsură. Să trimitem ce este mai bun de la noi şi pe aceia care sunt mai buni dintre noi”.
Cuvintele istoricului îl vor determina pe Nicolae Titulescu să formuleze preceptul diplomatic: „ Ştiind să iubeşti, eşti iubit. A şti să te faci iubit când reprezinţi ţara ta, înseamnă a o servi”.
După prima conflagraţie mondială, diplomaţia românească a cunoscut reputaţi oameni de valoare: Nicolae Titulescu, Ion G. Duca, Nicolae Comnen, Grigore Gafencu, Dimitrie Negulescu.
De-a lungul anilor, România a trimis la Geneva prestigioşi oameni de ştiinţă şi de cultură: L. Blaga, Emil Racoviţă, Grigore Antipa, Ion Cantacuzino, Gh. Ţiţeica, Virgil Madgearu, Vasile Pârvan, Sextil Puşcariu, Ion Pillat, Constantin Kiriţescu, certificând importanţa acţiunilor politico-diplomatice, economice, culturale şi social-umanitare, purtate sub auspiciile Ligii naţiunilor.
In anul 1920, Titulescu este numit prim-delegat al României la Conferinţa de pace de la Paris. In data de 4 iunie, semnează cu Ion Cantacuzino, Tratatul de Pace de la Trianon, între Puterile Aliate şi Asociate, pe de o parte, şi Ungaria, pe de altă parte, prin care se recunoaşte, pe plan internaţional Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului Cu România. In anul 1923 se desfăşoară la Geneva, în Consiliul Societăţii naţiunilor, prima etapă a procesului optanţilor unguri, în care a reprezentat interesele României.
Jacques Freymond, director de onoare al Institutului Universitar de Inalte Studii Internaţionale din Geneva, avea să consemneze: „el se impunea în mod cu totul firesc prin harul său de orator, prin farmecul conversaţiei, prin subtila sa inteligenţă. Dar oricât de mari i-ar fi fost talentele, el nu s-ar fi ridicat niciodată în primul rang al personalităţilor care, în acea vreme, se străduiau să conducă Europa şi acea parte a lumii asupra căruia se exercita încă influenţa continentului nostru, dacă nu ar fi avut talia unui om de stat şi dacă n-ar fi fost înzestrat cu o viziune asupra a ceea ce trebuia să fie o politică de perspectivă. La Geneva, Titulescu a fost promotorul unei politici de pace întemeiate pe respectarea angajamentelor asumate de statele semnatare ale Pactului”.
Procesul optanţilor va fi consemnat de L. Blaga, în volumul „Isvoade”: ”In memorabila după-amiază, sala dezbaterii era plină. Numai cu multă osteneală mi-am putut face loc printre corespondenţii ziarelor din cele patru puncte cardinale. Din înghesuială puteam totuşi să urmăresc cele ce aveau să se întâmple. In jurul mesei Consiliului, apăreau delegaţii diverselor state, figuri ale jocului de şah internaţional. A intrat apoi în sală Titulescu. Mulţimea cu sute de capete s-a întors spre el şi un freamăt de curiozitate trecu peste băncile corespondenţilor: Titulescu! Am simţit din această rumoare imensul prestigiu de care Titulescu se bucura în opinia internaţională. In şedinţă, a citit cu un glas de metal nobil şi de-o transparenţă cuceritoare, o declaraţie, arătând punctul de vedere românesc” (L. Blaga, „Isvoade”).
In această efervescentă atmosferă de la Societatea naţiunilor din Geneva, Blaga l-a cunoscut pe omul politic şi diplomatul de excepţie, N. Titulescu. Minuţios observator al evenimentelor politice din anii crizei economice mondiale, Blaga a relatat dezbaterile din cadrul Societăţii Naţiunilor, al cărei Preşedinte a fost Titulescu în anii 1930 şi 1931.
In studiul „Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre”, Vlad Georgescu va evidenţia rolul diplomaţiei româneşti în garantarea şi menţinerea frontierelor existente. Din 1930 au avut loc conferinţe anuale balcanice, încheiate cu semnarea pactului Inţelegerii Balcanice, prin care România, Grecia, Iugoslavia şi Turcia îşi garantau frontierele. Dintre diplomaţii români, în cadrul Ligii Naţiunilor, s-a remarcat Titulescu. Din anul 1934, Bucureştiul a reluat relaţiile diplomatice cu Moscova.
Anii ’30 au fost marcaţi de raporturile încordate dintre rege si Gardă. Asasinarea prim-ministrului liberal I. G. Duca la Sinaia în decembrie 1933 a încheiat perioada de civilitate şi liberalism din istoria României. In 1934 a fost reintrodusă cenzura, guvernul având dreptul să cârmuiască prin decrete-lege.
Evoluţia evenimentelor internaţionale, creşterea rolului Germaniei, lipsa de fermitate a democraţiilor occidentale, l-au determinat pe Carol al II-lea să impună, după 1936, o reorientare a politice externe pentru a evita izolarea diplomatică a ţării. In anul 1936 Titulescu a fost înlăturat de la conducerea Ministerului de Externe. Planul alianţei cu Sovietele a fost abandonat. Dictatura regală, instaurată la 10 februarie 1938 a dus la o scindare a clasei politice româneşti,: adepţii continuării vechii politici externe şi cei ai apropierii de regimurile totalitare. Codreanu declara:”Sunt contra marilor democraţii ale Occidentului”. La 48 de ore după biruinţa mişcării legionare, România va avea o alianţă cu Roma şi Berlinul” ( 1937).
Atât atmosfera internă cât şi climatul internaţional lăsau să se întrevadă o alunecare spre dreapta. Democraţia, imperfectă cum fusese ea, era înlocuită, pentru prima dată în istoria ţării, cu un regim de tip autoritar”(Vlad Georgescu).
In pofida atâtor vicisitudini, Titulescu şi-a păstrat neştirbită forţa cugetării şi robusteţea optimismului. Intr-un discurs rostit la Liga Naţiunilor, spunea: ”Omul tare nu-şi părăseşte lucrul zilnic în faţa încercărilor. Este tare numai acela care în faţa dificultăţilor neaşteptate ce se ridică în capul lui trage din munca lui zilnică ritmul şi calmul ce transformă energia în forţă invincibilă care atrage victorii”. Deşi nu a mai avut nicio funcţie oficială, Titulescu a rămas aceeaşi distinctă personalitate diplomatică a României.
El a continuat contactele cu personalităţile politice internaţionale. In 1936 a fost ales preşedinte de onoare al Comitetului român al Reuniunii mondiale pentru pace. Activitatea sa de la Academia Diplomatică Internaţională din Paris, al cărei preşedinte a fost, s-a concretizat cu publicarea amplului „Dictionnaire diplomatique”.
Războiul s-a aflat însingurat, în sudul Franţei, la Cannes. La 17 martie, 1941, avea să se stingă din viaţă.
Principiile promovate de Titulescu sunt şi azi actuale.”Viitorul trebuie să fie opera noastră”(Brănişteanu, B., „N. Titulescu, Amintiri, Note, Reflexii”).”Fiecare îşi are misiunea sa, cu toţii uniţi, cum ne-am putea îndoi de succes? Ce importanţă ar faptul că nu vom mai fi prezenţi în ziua când opera va fi terminată? Ce importanţă că vor fi uitate sforţările lucrătorilor din primul ceas? Ce importanţă că noi nu vom fi fost decât soldaţii necunoscuţi ai victoriei păcii? Vom fi fost aceia care au crezut într-o clipă, când ar fi putut să-şi piardă credinţa şi aceasta este singurul merit care are preţ…”Din discursul lui Titulescu la realegerea sa în funcţia de preşedinte al Societăţii Naţiunilor, 1931)
Expoziţia de carte a Bibliotecii Municipale este dedicată comemorării a 70 de ani de la moartea diplomatului român.

Viorica Bica
Biblioteca Municipală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s