8 MARTIE, POEMELE LUMINII


Ziua de 8 martie o dedic „Poemelor luminii” blagiene. Volumul este, în esenţă, cartea unui cuplu care descoperă frumuseţea dragostei ca un spectacol mirific  în mijlocul unei lumi mitice. Versurile absorb în ele însele o senzaţie de început de lume, de imens spaţiu deschis spre comunicarea cosmică.

„Pe-un pisc.

Sus. Numai noi,doi.

Aşa: când sunt cu tine

Mă simt nespus de aproape

De cer-

Aşa de aproape,

De-mi pare că de ţi-aş striga

În zare numele,

I-aş auzi ecoul

Răsfrânt de bolta cerului.

Numai noi, doi. Sus”. („Sus”)

Gândul lui Blaga este atât de cuprinzător, încât se ridică spre cele mai profunde trăiri ale fiinţei, descoperind, dincolo de trup şi suflet, FRUMUSEŢEA ÎNSĂŞI, atemporală şi eternă:

„Lumina ce-o simt

Năvălindu-mi în piept când te văd

Oare nu e un strop din lumina

Creată în ziua dintâi,

Din lumina aceea-nsetată  adânc de viaţă.” („Lumina”)

În scrisorile adresate Corneliei Brediceanu, între anii 1917- 1920, Lucian Blaga, îşi numeşte, adeseori, viitoarea soţie, LUMINA MEA. Metafora semnifică eternul cuplu uman, ce se apleacă, el însuşi, prin mistuitoarea forţă a dragostei, spre sporirea tainelor lumii.

LUMINA, poetul o duce cu sine, prin viaţă, dezvăluindu-şi voinţa de a reface unitatea primordială a cuplului, de a releva, prin iubire, tainele lumii.

Peste ani, Blaga va medita într-un aforism: „CU ORICE MARE IUBIRE SE DECLARĂ ÎN NOI UN PROCES DE REGRESIUNE, PRIN MII DE ANI, SPRE SITUAŢII MITOLOGICE SUBLIME”.

Viorica Bica

Biblioteca Municipală Făgăraş  

 

 

1 comentariu »

  1. eumiealmeu said

    frumoase gânduri – potrivite pentru o astfel de zi! mulţumesc.🙂

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s