Concurs „Sfântul Valentin versus Dragobete”: Grama Antonia Daniela Colegiul National „Radu Negru”, Fagaras Clasa a IX-a B


24.02.2011,
Făgăraș

Draga prietene,

A venit iar ziua de Sf. Valentin în care îndrăgostiții își dăruiesc cadouri și își fac declarații de iubire fără să știe măcar cine a fost aceasta persoană și ce simbolizează aceasta.
Prietene, oare, toți acești oameni îndrăgostiți nu vad scopul acestei sărbători neoficiale? Sărbătoarea „Sf. Valentin” a apărut datorită unui efort de marketing care a reușit sa dea la o parte sărbătoarea tradițională „Dragobete” .În cultul catolic Sf Valentin era un preot care a fost condamnat la moarte pentru că îi căsătorea pe tineri în ascuns în perioada în care împăratul roman Claudiu al II-lea a interzis acest lucru.
În Muntenia și în Oltenia sărbătoarea creștină „Aflarea capului Sf Ioan Botezătorul” se mai numește și Dragobete. Dragobetele în aceste părți este o zi frumoasă de sărbătoare. Băieţi și fetele au credința nestrămutată că dacă sărbătoresc aceasta zi vor rămâne îndrăgostiți pe tot parcursul anului.
În unele locuri ale ţării, se crede că Dragobete este fiul Babei Dochia și este prezentat ca o ființă cu parte îngerească și parte omenească, un june frumos și nemuritor care umbla în lume ca și Santoaderii și Rusalele dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme și fărădelegi. Dragobete este protectorul și aducătorul iubirii în casa și în suflet.
Draga prietene, eu sunt de părere ca ar fi mai bine să ne păstram tradițiile și să sărbătorim ziua îndrăgostiților de „Dragobete” fiindcă, să fim sinceri, un cadou care sa-ți simbolizeze afecțiunea față de persoana dragă îi poți oferii oricând, nu neapărat de „Sf. Valentin’. De ce sa renunțăm la sărbătoarea noastră tradițională? De „Dragobete” parcă chiar se simte iubirea împărtășită de tânărul Dragobete poporului roman.
Draga prietene, tu ce ai face, ai sărbători „Dragobetele” sau ai sărbători „ Sf. Valentin”? Te rog trimite-mi răspunsul tău !

Cu drag ,
a ta prietena Antonia.

1 comentariu »

  1. Viorica Bica said

    Pentru optiunile adresate tuturor!
    Raspundem?
    Nota 10!

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s