Biblioteca Municipală Făgăraş şi Bună Ziua Făgăraş vă invită la lectură


FLORIN ŢURCANU, MIRCEA ELIADE. PRIZONIERUL ISTORIEI, Editura Humanitas, 2005

 

Autorul volumului reconstituie itinerariul spiritual al unui intelectual dar şi al unei epoci. Ralierea lui la mişcarea legionară a fost încurajată de complicitatea unei părţi importante din societatea românească, de retorica şi acţiunea antisemită a legionarilor, de mesianismul Căpitanului. Din anul 1935, scrie mai multe texte care îl apropie progresiv de momentul aderării. În ianuarie 1937 semnează primul său articol favorabil Gărzii de Fier. Articolele lui Mircea Eliade definesc Garda de Fier într-o manieră ostentativ spirituală şi metapolitică.

Ceea ce numeşte el „noua aristocraţie” legionară va fi „elita românească menită să schimbe sensul istoriei acestui neam, o „aristocraţie a spiritului conştientă de misiunea mântuitoare în serviciul naţiunii”. Antisemitismul lui Eliade şi frenezia sa pro-legionară constituie o retorică ce se hrăneşte dintr-un sentiment de „xenofobie generalizată”. Ianuarie 1938 marca revenirea României la antisemitismul de stat. În atmosfera apăsătoare generată de măsurile antisemite şi de noua campanie electorală marcată de violenţe, regele Carol al II-lea a anunţat formarea unui nou guvern de uniune naţională. Pentru Codreanu era începutul sfârşitului. Imaginea lui Codreanu evocată de Eliade în „Memorii” este puternic marcată de amintirea acelor împrejurări. El apare ca reprezentantul unei „dialectici a martirajului”, care „credea în necesitatea jertfei şi socotea că orice nouă prigoană nu poate decât purifica şi întări mişcarea legionară” („Memorii”). După arestarea lui Codreanu, va urma cea a lui Nae Ionescu. În iulie 1938, Eliade va refuza să semneze declaraţia prin care să se desolidarizeze de Garda de Fier. Acest refuz a decis soarta scriitorului. Este transferat într-un lagăr de concentrare pe care regimul îl improvizase la Miercurea Ciuc.

În capitole ample, Turcanu continuă să scruteze opera şi biografia interioară a lui Eliade, tocmai pentru a înţelege dacă există „o interfaţă între căutările intelectuale şi opţiunile sale politice”. La capătul unui parcurs sinuos, Florin Turcanu reuşeşte să ateste unicitatea unei biografii intelectuale. Volumul este totodată o pledoarie pentru „responsabilitatea intelectualului faţă de lume”.

În 1970 Eliade era numit în SUA un „Einstein al istoriilor religiilor”. „Cazul” Eliade se impune a fi înţeles din punct de vedere istoric.

„Nici viaţa lui Eliade, nici opera sa nu pot fi reduse la opţiunile şi sensibilităţile sale politice. Primirea de care s-a bucurat gândirea sa până de curând în SUA, în Europa sau în Japonia se cere a fi explicată într-un context cultural şi nu ca rezultat al unei uriaşe neînţelegeri care s-a perpetuat timp de decenii”, avea să conchidă Florin Turcanu.

Viorica Bica

Biblioteca Municipală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s