Biblioteca Municipala Făgăraş si Buna ziua Făgăraş vă invită la lectură


Mircea Eliade, Memorii 1907-1960, Editura Humanitas, 1997

Mircea Handoca, exegetul şi editorul operei lui Eliade avea să consemneze în volumul „Mircea Eliade. Un uriaş peste timp” : “Intrevederile mele cu Mircea Eliade m-au impresionat profund. Pentru prima oară în viaţă, am cunoscut un om excepţional, cu o rară sensibilitate, ospitalier, modest şi generos. Până în ultimul moment al vieţii, îmi va rămâne fixat pe retină chipul lui blajin şi îngăduitor, sincer şi firesc, lipsit de orice morgă şi prefăcătorie”.

In anul 1981 Eliade îi acordă lui M. Handoca permisiunea de a-i cerceta arhiva din ţară. Astfel, 20000 de pagini de manuscrise, scrisori, însemnări au fost transcrise şi dactilografiate. Au fost expediate apoi fotocopia manuscriselor „Jurnalului” şi a „Memoriilor”, publicate de editura Humanitas.

Imi îngădui o privire retrospectivă: in martie 1953, Eliade publică „Fragment autobiografic”,volum în care îşi schiţează propria biografie spirituală, referindu-se la tehnica muncii intelectuale, la groaza de diletantism, la ampla erudiţie a scrierilor lui de filozofia culturii, prezentând fragmentar preocupările adolescenţei, ale tinereţii şi ale maturităţii sale. Aceste succinte notaţii nu puteau însă cuprinde pe deplin efervescenţa preocupărilor culturale ale generaţiei de atunci. Ca atare, în anul 1960, profesorul de istorie a religiilor de la Universitatea din Chicago începe să-şi redacteze memoriile. Prima parte, subintitulată „Mansarda” (colecţia „Destin”, director G. Uscătescu, Madrid, 1966) urmează şirul confesiunilor până în 1928, anul plecării în India. In ultimele două decenii de viaţă, Eliade continuă redactarea memoriilor în paralel cu nuvelele şi cu monumentala „Istorie a credinţelor şi ideilor religioase”.

Spre deosebire de „Jurnal”, care relatează cronologic evenimente, întâlniri cu celebrităţi, stări de spirit, „Memoriile” selectează esenţialul din perspectiva trecerii timpului. Structurată în şase părţi, cartea acoperă cei 53 de ani din viaţa scriitorului.

Perioada indiană, va contura structura interioară a filosofului de mai târziu. Pasajele lirice, experienţele ascetice din Himalaya sunt redimensionate din perspectiva „timpului concret”. Revenit în ţară, „Promisiunile Echinocţiului” nu vor întârzia să apară. „Criterion” va crea o adevărată generaţie literară, al cărei catalizator va fi Eliade. Simpozioanele, conferinţele de la Universitate, doctoratul susţinut cu o lucrare despre yoga, premiul „Tekirghiol”conferit pentru romanul „Maitreyi” îi vor defini înzestrarea intelectuală. In partea a IV-a, ”Când moartea îşi camuflează mitologia”paginile consacrate războiului trăit se împletesc cu cele literare. „Incipit vita nova”, prezintă experienţa pariziană a lui Eliade. Va preda la Sorbona şi la Ecole Pratiques des Hautes Etudes. La Paris îşi va publica operele fundamentale. „Recoltele solstiţiului”prezintă ultima parte a „Memoriilor”, ani plini de cursuri, seminarii, conferinţe în SUA, alternând cu frecvente călătorii în Europa. „Memoriile” se sfârșesc cu prezentarea experienței japoneze, urmată de reîntoarcerea în SUA.

Privindu-şi critic memorialistica, Eliade își va rosti propriile gânduri: „După ce am recitit azi dimineață ultimele capitole, îmi dau seama cât am fost de nedrept cu mine însumi, pe de o parte minimalizându-mi însușirile cu care am fost înzestrat, pe de altă parte, silindu-mă să fiu foarte sincer”.

„Labor omnia vincit improbus”(”Munca neîncetată învinge totul”)-această maximă a lui Vergiliu l-a călăuzit în elaborarea operei: studii despre istoria miturilor şi a ideilor religioase, romane, nuvele, piese de teatru, articole, memorii, o corespondență asiduă cu personalități proeminente ale culturii.

Viorica Bica

Biblioteca Municipală Făgăraș

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s