„Apostolul cărţii”, Badea Cârţan


Selecţie realizată de bibliotecar Raluca-Maria Bucur

Gheorghe Cârţan, cunoscut mai ales sub numele de Badea Cârţan, născut la data de 24 ianuarie 1849 în comuna Cârţişoara, a fost un ţăran sibian autodidact care a militat activ şi logistic pentru independenţa românilor din Transilvania. Intrat în legenda locurilor, acest cioban ardelean, născut într-o familie cu încă şase copii, reprezintă unul dintre cele mai elocvente simboluri ale conştiinţei naţionale româneşti. Însetat de cunoaştere, el nu numai că şi-a procurat cărţi din România dar a şi răspândit cu desaga prin satele din sudul Transilvaniei, circa 200.000 de volume. Printre localnici mai circulă încă întâmplarea care i-a deşteptat tânărului fiu de cioban iubirea faţă de neamul românesc. Aflat împreună cu părintele său şi cu turma de oi pe crestele munţilor, într-o zi senină de vară, în care panorama Făgăraşilor se distingea până departe în zare, acesta a avut curiozitatea de a-şi întreba tatăl ce se afla dincolo de crestele semeţe ale munţilor. Răspunsul cum că acolo sunt români, l-a nedumerit pe puşti care i-a replicat:

Dar noi ce suntem? Nu suntem tot români? De ce aici nu-i tot România?

De atunci a simţit nevoia să treacă dincolo, în vechiul regat. A ocolit străjile ungureşti şi a ajuns la ciobanii argeşeni. Acolo l-a întâlnit pe intelectualul braşovean Ion Cotigă, căruia i-a devenit discipol, învăţând aproape totul despre trecutul neamului său. În anul 1877, şi-a pus turma de oi la dispoziţia armatei române, înrolându-se voluntar în Războiul de Independentă. A călătorit pe jos, timp de 45 de zile, până la Roma, pentru a vedea cu proprii săi ochi Columna lui Traian şi celelalte mărturii ale vechimii şi latinităţii poporului român. Acest lucru i-a impresionat profund pe italieni, care au titrat în toate ziarele vremii, pe prima pagină: “Un dac a coborât de pe columnă”.

În 1895 i-a vizitat în închisoarea din Vacz pe memorandiştii condamnaţi în procesul de la Cluj. S-a stins din viaţă la 7 august 1911, fiind înmormântat la Sinaia. La căpătâiul său stă scris: “Aici doarme Badea Cârţan, visând la întregirea neamului său”.

De menţionat că, la Cârţişoara se află Muzeul Etnografic şi Memorial ce poartă numele celui mai reprezentativ fiu al satului, Badea Cârţan, cuprinzând tot felul de obiecte ce au aparţinut acestuia. De asemenea în Parcul “Astra” din Sibiu se află şi un bust al celebrului ţăran autodidact, confecţionat în 1974 din bronz, înalt de 1,20 m şi aşezat pe un soclu de travertin, operă a sculptorului sibian Kurtfritz Handel.

http://www.sibiul.ro/personalitati-sibiene/badea-cartan.html

Urme de opinci in istorie: Badea Cârţan

În urma cu peste 100 de ani, un cioban din Ardeal a bătut pe jos drumul Romei, ca să vadă cine e „mama şi tata” românilor.

4 martie 2006. Dimineaţa rece de primăvară. Sunt în Cârţişoara, la poalele Munţilor Făgăraş, de pe care zăpada se spulbera în ocoluri largi. Caut poveşti şi oameni care îşi amintesc de Badea Cârţan, celebrul cioban care a mers pe jos până la Roma, ca să-şi vadă strămoşii de pe columna traiană, cu ochii lui. Ce mai ştiu urmaşii, la aproape o sută de ani de la moartea lui despre el? Cine a fost, de fapt, eroul din Cârţişoara? Un visător, un aventurier, un patriot? „Ai tu mamă? Ai tu tată? Du-te la Roma să vezi”.

Cârţişoara e o comună mare, cu uliţe care se întretaie şi se deschid în pieţe largi. Aşezarea e tăiată în doua de apa Bâlei, care coboară vijelioasă direct din munţi: satul Oprea şi satul Streza, după numele ciobanilor care, cum spune legenda, s-au aşezat acolo, în urmă cu sute de ani. Gheorghe Cârţan, adică Badea Cârţan, s-a născut în Oprea Cărţişoarei, la 24 ianuarie 1849, într-o familie cu şapte copii. Într-un interviu pe care l-a dat cu câţiva ani înainte de moarte, revistei „Poporul român”, îşi povestea viaţa zbuciumată:

„Mama trăieşte, tata e mort de trei ani, însurat n-am fost. 17 ani am fost cioban, am păzit pe Bărăgan câte 3-4 sate de oi. În 77 mă uitam cum se bat românii pe malurile Dunării. Acolo, pe câmpurile Bărăganului, am citit „Istoria românilor” şi alte cărţi. În 78, am venit acasă, am tras sorţ şi am jurat. Am cătănit în Bosnia. În 81, m-am liberat. Era tocmai conferinţă la Sibiu, că se luase iară pricină între români şi unguri. Până în 93 am stat pe-aci, pe la noi, apoi iar m-am dus în ţară. Vine 94, şi cu el, Memorandul. Eu urmăream din doască în doască daravelile şi eram necăjit că, ziceau ei întruna, suntem neam rău de oameni noi, românii. Ceteam eu, nu-i vorba, multe bune şi frumoase, da nu le prea credeam. Îs eu aşa, un fel de Toma. De-aceea mi-am zis: „Tu trebuie să te duci la Roma, să vezi: ai tu tată, ai tu mamă”. Şi-apoi am văzut, dragii mei… De trei ori am fost la Maica Roma. Ultima oară, eu am dus coroana de bronz până la Columnă şi mergeam în fruntea tuturor, aşa îmbrăcat de cioban, cu hainele mele. Mi-au cumpărat un costum, da le-am spus să nu cheltuiască, ca şi-aşa nu umblu cu săracii de acelea nemţăşti. La Bucureşti am fost de peste o suta şaptezeci de ori. Bucureştiul şi Roma ar trebui să le vida tot românul, că dacă nu ştie de Moşu-său şi de Tată-său, zici de el că-i orfan.”

„A coborât un dac de pe Columnă” Poate că o fi venit spre Columnă direct, cu paşi hotăraţi, de cioban. Ori o fi venit ocolit, pe Via Campana, pe sub Arcul de Triumf al lui Constantin, proiectate de faimosul Apollodor. Poate că a văzut-o de la distanţă, sau i-o fi apărut brusc în faţă şi a rămas pironit în drum. Apoi, s-a apropiat, atât cât a putut, cuprinzând cu ochii spirala de marmură, peste care aluneca înserarea. Erau zeci, sute, poate chiar mii de oameni încremeniţi în piatra cioplită. Bărbaţi şi femei, soldaţi – unii în haine romane, alţii îmbrăcaţi aproape la fel ca ţăranii lui din Ardeal, în cămeşi legate la brâu. Urcau, tot urcau, pe poteca de piatra a Columnei, trăgându-se parca unii pe alţii spre vârful coloanei, pe care trona împăratul Traian. „Tata şi mama” neamului romanesc erau acolo, în faţa lui. Învingătorii şi învinşii erau reprezentaţi cu acelaşi respect, de parcă făuritorul columnei ar fi ştiut că din ei avea să răsară, în bună armonie şi pace, un singur neam: românii. Obosit şi cu ochi înlăcrimaţi, ciobanul din Cârţişoara s-a învârtit în jurul stâlpului uriaş până când a citit toată istoria de pe el. Şi-abia apoi şi-a adus aminte că avea o misie, că nu venise cu mâna goală la Maica Roma. Din desagă lui din lână vârstată, mirosind a mămăligă şi caş, a scos un săculeţ cu pământ luat din gradina casei din Cârţişoara şi l-a vărsat la piciorul Columnei. Apoi, dintr-o năframă legată cu nod a scos şi un pumn de boabe de grâu, pe care le-a semănat în ţărână. Şi fiindcă venise noaptea şi datoria era împlinită, s-a întins pe cojocul lui ciobănesc, visând, pe aripi de somn, că intrase şi el in mulţimea de pe Columnă, printre dealurile săpate în piatră, pe sub pădurile dese, păşind pe un drum care nu mai urca spre vârful coloanei, ci spre munţii lui de acasă. Sus, pe cer, Cloşca cu pui şi Ursa Mare dovedeau ca ajunsese în Cârţişoara, pe malul Bâlei, împreună cu tot neamul sau. Când Badea Cârţan s-a trezit a doua zi, dimineaţa, în jurul lui erau strânşi o mulţime de gură-cască: poliţişti, pompieri, măturători, precupeţe… şi printre ei, un ziarist pornit prin Roma după ştiri senzaţionale, de noapte, care a strigat uluit: „A coborât un dac de pe Columnă!”. În aceeaşi zi, titlul a apărut cu litere de o şchioapă, în toate gazetele Romei.

Urmaşii

Are părul zburlit, ochii albaştri şi-l cheamă Florin. Este cel mai tânăr din neamul Cârţanilor şi n-a împlinit încă patru ani. Este stră-stră-strănepotul lui Badea Cârţan. Da, bunicul i-a povestit despre moşul care a umblat prin lume în opinci, dar n-are răbdare să-i spună mai multe, că-l aşteaptă un alt copil să se joace „de-a caii”. Întreb de bunicul lui, Florică Cârţan, dar nici cu el n-am noroc, pentru ca azi e nuntă mare în sat, nuntă cu călăraşi, şi el este „responsabil cu caii”. Mă duc după el, la biserică, şi câtă vreme nuntaşii pătrund sub bolţile pictate în toate culorile curcubeului, apuc să schimb, totuşi, câteva vorbe cu el. Nea Florică ştie doar că strămoşul lui a fost „un ţăran iobag”, că a fost om citit şi că a pornit-o de jos, de la ciobănie, ca sa ajungă „taman până la Roma şi-n multe alte ţări. Câtu-i pământul a umblat şi de peste tot a adus acasă cărţi şi le-a împărţit la oameni”, îmi mai spune, şi apoi se scuză şi se întoarce la călăraşii lui, îmbrăcaţi în costume bătute in paiete si mărgele strălucitoare, care fulgeră, în soarele primăverii, că hainele zmeilor din povesti. Mă uit la mersul lui legănat şi mă întreb dacă mai păstrează ceva din înfăţişarea ori din mişcările strămoşului său. Dacă vreun gest, o privire, o vorbă au coborât prin sângele neamului său până la cei de azi. Cum era oare Badea Cârţan?

Niculae Cârţan. Casa natală

„Coboară matale, ici-şa, ţine uliţa şi unde ajunge de se întretaie cu ailantă, ai ajuns. E prima casă pe dreapta, acolo-l găseşti pa Niculae. El e cel mai bătrân dintre Cârţani. De la el ai ce auzi…”, îmi spune o femeie pe care o întâlnesc pe uliţă. Ajung uşor, căci Cârţişoara e un sat în care n-ai cum să te pierzi. Oamenii sunt atât de curioşi şi de binevoitori, încât sar să te ajute de cum văd că ai vrea să afli ceva. În casă e cald şi linişte, şi Niculae Cârţan e surprins că ne vede şi, în acelaşi timp, bucuros de oaspeţi. Mic de statură, dar tare vioi, n-are astâmpăr până nu ne aşezăm pe scaunele „pentru mosafiri”. Da, este adevărat, el este cel mai bătrân din neam. Se apropie de optzeci de ani şi are multe amintiri despre strămoşul lui. „Moşu meu, Ioan, erea frate cu tata lui Badea Gheorghe. Aşa i se zicea în familie, „Badea Gheorghe”. Şi ceea ce ştiu eu despre el, ştiu de la Moşu meu. Am mai citit si prin unele cărţi despre el, da n-am aflat nimica nou faţă de ce ştiam dinainte. Ba mai ştiu şi în plus de cărţi. S-a născut aici, într-o familie cu şapte copii, şi de mic l-a luat tată-său la munte, cu oile. Acolo, într-o zi, când erau ei pe vârful crestelor de munte şi când era senin şi frumos, de se vedea până departe, în câmpie, l-a întrebat el pe tatăl lui cum îi zice la locul acela, pe care-l vedeau de-acolo, de sus. Şi tatăl lui i-a spus că acolo este România în care trăiesc românii. „Şi noi ce suntem? Nu suntem tot români? De ce aici nu-i tot România?”, o-ntrebat Gheorghe. Io nu ştiu ce i-o fi răspuns tată-său, dar ştiu ca peste câteva zile, deşi avea numai doisprezece ani, Badea Gheorghe a trecut graniţa, fără să-l prindă străjerii unguri si fără să ştie ai lui, şi a coborât de pe crestele Făgăraşilor până în Argeş, unde s-a întâlnit cu nişte ucenici de ciobani, ca el, cu care a povestit. S-a întors înapoi după aceea, tot fără să-l vadă străjerii, el ştie pe unde şi cum. Astă a fost primul lui drum peste munţi. După aceea, când a fost mai bătrân, numai Dumnezeu ştie de câte sute de ori a trecut cu desagii în spate, că să aducă din Ţara Românească desagi de cărţi pentru consătenii lui.” Nu-l întrerup pe nea Nicu, îl las să-mi povestească aşa cum îi vin lui în cap amintirile. Îmi mai spune că Badea Gheorghe a plecat către Ciulniţa cu turma, în Bărăgan, când a ajuns flăcău, pentru ca aşa plecau făgărăşenii pe-atunci. Dar până să ajungă acolo, s-a întâlnit cu un student ori profesor, nu ştie prea bine ce era, dar tare deştept, şi care era bolnav de plămâni şi doctorul i-a spus să stea la munte, la aer curat. „Ion Cotiga îl chema şi avea un măgar încărcat cu cărţi, pe care le purta după el. Şi citea toata ziua.” El este cel care l-a învăţat pe Badea Gheorghe să scrie pe pietre şi să citească. Şi de la el a prins drag de cărţi. Mai aflu apoi că în 1878, a auzit ca „Ţara are bătae” cu turcii, la Plevna, şi s-a dus şi „a slujit vreme de resbel” şi a dat armatei toate cele câteva sute de oi pe care le avea. Le-a dat pentru ţară, pentru România, deşi el era român trăitor în Ardeal, într-un pământ aflat „sub amarnică stăpânire ungurească”.

Dar cum era Badea Cârţan? Cum arata?

„No, era ca noi, nici mare, nici mic, bine făcut şi avea nasul o ţâră cam coroiet. Cam aşe, ni… Io cred ca o fost un om foarte tare şi sănătos, ca altfel cum şă facă el atâta amar de drumuri, tăt cu straiţele pline de cărţi în spate, tăt prin pădure şi prin munţi, mai mult noaptea, de frica ungurilor. Era om voinic şi bărbat frumos, da pântru aceea tăt nu s-o însurat, ca el pântru asta o fost făcut în lumea asta: să care cărţile, ca să lumineze pe români. Io stau numa şi mă gândesc, cum o fi trecut el Alpii, cât o fi umblat el de mult până la Roma, de i-or trăbuit patru părechi de opinci până o ajuns la Columnă. Aşa o lăsat Dumnezău, să fie el cu cărţile. Toate şcolile de aici le-o umplut de cărţi romaneşti. Ungurii l-or urmărit peste tot. Păi, altfel di ce i-or ars cărţile?

În muzeul „Badea Cârţan” din Cârţişoara e frig. Vitrinele se aburesc de la respiraţia noastră, când ne apropiem mai mult de ele, ca să vedem o parte din cărţile pe care ciobanul cel patriot le-a adus cu desagii lui de peste munţi. Mai sunt numai câteva care au scăpat de la foc, fiind ascunse de săteni: „Istoria românilor”, „Din scrierile lui Petru Maior”, „Noţiuni de istorie a românilor”, „Carte de citire”, „Vieţile sfinţilor”, „Originea cuventului valah”, „Românii din Ardeal”, „Manual de istoria României”, „Memorialul Arhiepiscopului si Mitropolitului Andrei baron de Şaguna sau luptele naţionale politice ale românilor din 1846-1873”, „Moştenirea lui Şaguna” – cărţi de popularizare, de luminare a românilor din Ardeal, care erau obligaţi să facă şcoala în limba maghiară, cărţi în care se vorbeşte despre originea latină a poporului român şi despre drepturile lor în Transilvania. Sunt cărţi pe care Badea Cârţan le-a primit la Bucureşti, de la prietenii lui, profesori, doctori, avocaţi, şi le-a adus cu spinarea peste munţi. Avea locuri ascunse printre creste, în care le depozita şi-apoi, pe rând, le încărca în cei doi desagi roşcalii care se mai văd şi acum în muzeu, şi le coboară în sat. Toate drumurile au fost făcute pe cheltuiala sa. Nimeni n-a socotit vreodată efortul lui. Cu amărăciune scria, la o vreme, după ce s-a întors de la Roma: „Una rugăminte la Miniştrii cultelor am avut şi nu s-a împlinit. Dacă nu aş avea povara în spinare, aş merge pe jos. M-am rugat de un bilet de tren. N-am căpătat. Zice că nu sunt acum bani. N-am la cine să mă rog de un bilet de tren până la Predeal şi retur.” Cărţile i le-au confiscat ungurii şi le-au ars. Au încărcat patru căruţe cu cărţi care-au fost duse la Braşov, unde li s-a dat foc. Altele au fost arse aici, în sat, în Streza, în cuptorul de la „a treia casă de la Cămin, unde stătea pe-atunci Filip Grovu”, mi-a povestit mai târziu bătrâna Livia Banciu, pe care am întâlnit-o venind de la biserică. S-au ars zeci de mii de cărţi, publicaţii şi reviste, pe care Badea Gheorghe le-a cărat, ani de-a rândul, cu spatele din România, prin trecătorile şi cărările numai de el ştiute, ca să nu fie prins de cătanele ungureşti. Au fost adunate şi arse toate cărţile pe care el le-a depozitat în clădirea şcolii şi altele, pe care le dăduse unor cunoscuţi de-ai lui. Iar pe el l-au arestat, l-au judecat şi l-au băgat la închisoare. „S-or repezit ca nişte lupi la nenea Cârţan, l-or legat în lanţuri şi l-or târât cu ei, tocmai la pichetul din munţii Porumbacului… Când l-am văzut după vo săptămână, era umflat tot de bătaie. Spunea că tâlharii i-au pus găteje între degete şi l-au strâns cu lanţurile peste mâini, de i le-or umflat ca nişte butuci”, povesteşte peste ani ciobanul Ion Vlad, în stâna căruia Badea Cârţan afla de multe ori adăpost peste noapte.

„Dumnezeu Viu Este!”

Cu aceste vorbe începe cererea lui Badea Cârţan, mai degrabă plângerea lui către Împăratul Franz Josef. După ce arata că i-a slujit cu credinţă, îi spune că a fost batjocorit de „aceşti satrapi deregători care m-au jefuit şi mi-au robit oile de atâtea ori.” Scrie mai departe Badea Cârţan: „M-am rugat iară de solgabirau să-mi dea drept să vânz cărţi, să-mi câştig pânia. De la Rusale m-am rugat, m-a respinsu. Aşa dară noi numai datorinţe facem şi avem (…). Mă rog deci Maestăţii tale sa fii judecătoriu şi să fie traşi la răspundere…”. Nu i-a făcut dreptate Împăratul, căci n-avea cum să fie de partea unui român aflat în judecată cu ungurii, dar l-a eliberat din închisoare, mai ales că Însuşi Regele Carol I a intervenit pentru eliberarea lui, mişcat profund de dragostea lui de ţară, de drumurile nenumărate pe care le-a făcut pentru a căra cărţi spre folosul neamului său asuprit din Ardeal. Ca să ştie că au părinţi. Cine li-e „tată şi mamă”.

Faima La Roma. Deja celebru

După prima călătorie la Roma, Badea Cârţan a fost imediat primit în lumea intelectuală a Capitalei. În cinstea lui s-au organizat banchete, drumurile lui au devenit legende şi se vorbea despre el ca despre cel mai exotic personaj al vremii. Dintr-o dată, ochii mai-marilor s-au aţintit asupra lui. Era în centrul atenţiei, era la modă, era „şic” sa-l prezinţi invitaţilor. Iată cum suna o invitaţie la un astfel de banchet:

„Cred că am plăcerea să cunoaşteţi pe păstorul roman Cârţanu, care, plin de sentimente romaneşti, s-a dus pe jos la Roma, să sărute Columna lui Traian. Sunteţi rugată să luaţi parte la ospăţul ce dau astăzi, marţi, 2 aprilie, 7 seara, 1896, în cinstea călătorului reîntors din Roma. N. Th. Mandrea, str. Diaconeselor, 2”.

Badea Gheorghe Cârţan a fost invitat şi în Parlamentul Ţării, de mai multe ori, si acolo, în preajma anului 1907 fiind, i-ar fi întrebat pe înalţii preoţi şi parlamentari de ce are nevoie un ţăran ca să facă un gard. I s-a răspuns: de cuie, de lemne, de scânduri. Dar Badea Cârţan i-a oprit pe toţi cu răspunsul cel drept: „De pământ are nevoie, ca sa aibă unde-şi pune gardul”.

Era un înţelept fără astâmpăr, voia sa ştie, sa cunoască. Îl interesa mai ales începutul neamului şi al tuturor lucrurilor, obârşia lor, rădăcina istorică dătătoare de nobleţe şi demnitate. Istoricului Vasile C. A. Urechia, protectorul său, îi scria la 24 martie 1896: „Onor Domnule Preşedinte, astăzi am fost unde este Dunărea aproape de obârşie. Am ţinut mult să văd Mama noastră Roma. Am văzut-o. Apoi am dorit sa văz Mama Regelui (Carol I, n.n.). N-am ajuns încă acolo. Fiţi sănătoşi – George Cârţan”.

Visul

În primăvara anului 1911, Gheorghe Cârţan este surprins de o avalanşă pe crestele munţilor, cu desagii încărcaţi de cărţi în spinare. „Vreo doua zile s-a chinuit până a putut sa iasă de-acolo”, îmi spune stră-strănepotul lui, Nicolae. A rămas bolnav şi slăbit mult după acea întâmplare. N-a mai avut putere să ajungă acasă şi a fost adăpostit de familia Lahovary, la Sinaia. Simţindu-şi sfârşitul, le-a cerut celor care-l îngrijeau sa-l îngroape acolo, in pământul liber al ţării, unde să poată aştepta împlinirea visului de-o viaţă.

Formula AS nr.716/2006

Film documentar „Lumina cunoaşterii”– un film documentar despre Badea Cârţan

Recent, la sala mare de festivităţi a Căminului Cultural “Badea Cârţan” din comuna Cârţişoara a avut loc prezentarea oficială a filmului “Lumina cunoaşterii”, un documentar dedicat celui mai de seamă înaintaş al comunei, ţăranul-cărturar Badea Cârţan. La premieră au fost prezenţi elevi şi cadre didactice de la Şcoala cu clasele I-VIII “Badea Cârţan” din Cârţişoara, conducerea Primăriei Cârţişoara, cetăţeni ai comunei, diverşi alţi invitaţi. Proiecţia filmului a fost precedată de scurte alocuţiuni, susţinute de Nicky Langa şi Ştefan Elefteriu, doi dintre realizatorii documentarului, în cadrul cărora s-a prezentat ideea şi scopul ce au stat la baza creării acestui material video, precum şi intenţiile de viitor ale producătorilor.

“Lumina cunoaşterii” este un documentar realizat de Bruce Garrison Enterprises (Statele Unite ale Americii) şi casa de producţie Sound Expert din Bucureşti, ce prezintă într-o manieră originală viaţa şi activitatea lui Badea Cârţan, ţăranul român care a luptat pentru independenţa românilor din Transilvania distribuind cărţi româneşti la sate, aduse clandestin din România (Ţara Românească), şi care a călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român. Filmul reuşeşte să prezinte foarte bine cele mai importante aspecte legate de activitatea importantului înaintaş, totul fiind frumos “învelit” cu detalii şi imagini referitoare la contextul şi evenimentele petrecute la nivel mondial, în aceeaşi perioadă. La finalul proiecţiei, spectatorii au aplaudat câteva zeci de secunde, semn că filmul “le-a mers la suflet”, ceea ce nu poate să fie decât un motiv de mândrie pentru realizatori. Primarul comunei Cârţişoara, Dorin Magda, le-a mulţumit în mod public celor ce au realizat acest documentar.

“Lumina cunoaşterii” face parte din seria de documentare “Povestiri transilvane”, realizată de Bruce Garrison Enterprises şi Sound Expert, ce mai cuprinde filme despre Poiana Sibiului şi Săpânţa. Realizatorii (Bruce Garrison, Nicky Langa şi Ştefan Elefteriu) îşi doresc să realizeze şi să introducă pe piaţă un album care să cuprindă toate cele trei documentare ale seriei. Filmul va putea fi achiziţionat în curând şi de la Centrul de Informare Turistică din cadrul Muzeului “Badea Cârţan”, din Cârţişoara. Prima proiecţie a filmului a fost realizată la 1 decembrie 2009, pentru românii din zona Philadelphia (Statele Unite ale Americii), cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României.

http://www.tribuna.ro/stiri/timp-liber/lumina-cunoasterii-un-film-documentar-despre-badea-cartan-52544.html

CÂRŢIŞOARA

Mai mulţi sibieni din localitatea Cârţişoara au sărbătorit, sâmbăta, Ziua Naţională la Muzeul Badea Cârţan, unde a fost lansată ultima monografie dedicată lui Gheorghe Cârţan, primul român devenit celebru în Italia, relatează corespondentul ROMPRES. Autorul cărţii lui Badea Cârţan, Ioan Giurgiu, un tânăr cu mamă româncă şi tata ecuadorian, a dorit să doneze mai multe exemplare atât muzeului, dar şi şcolii din Cârţişoara. Reprezentanţii şcolii din Cârţişoara s-au declarat bucuroşi că elevii au acum la îndemnă monografia „Badea Cârţan. Un cioban de excepţie”, dedicată celui mai vrednic sibian al locurilor. „Ceea ce m-a fascinat însă la Badea Gheorghe au fost următoarele: măreţia simplităţii lui, spiritul de sacrificiu şi dorinţa lui îndârjită de a învăţa carte, de a-şi depăşi condiţia de ţăran pentru a-i lumina şi pe alţii cu privire la valorile naţionale şi culturale ale neamului românesc din Ardeal”, a declarat autorul cărţii, Ioan Giurgiu. Acesta a declarat, pentru ROMPRES, că pregăteşte lansarea pe Internet a unui site dedicat în exclusivitate lui Badea Cârţan, tocmai pentru a face cunoscut tinerilor faptele extraordinare ale acestuia. Cel mai probabil, site-ul va avea adresa http://www.badeacartan.ro, potrivit sibianului care are această iniţiativă. Muzeul Badea Cârţan de la Cârţişoara este vizitat în ultima perioadă de tot mai mulţi turişti, mai ales străini, care, în drumul lor spre Bâlea Lac, doresc să vadă toiagul şi, mai ales, opincile pe care le-a purtat ţăranul sibian, în drumurile sale peste munţi, către Roma.

http://www.artline.ro/Site-pentru-Badea-Cartan-9429-1-n.html

Apostolul Cărţii – articol in Ţara originilor de Grid Modorcea, p.178-181 dar şi film

Filmul este închinat lui Badea Cârţan şi redă locurile sale de baştină, prezentând implicit muzeul dedicat lui din comuna Cărţişoara. Viaţa şi opera sa misionară sunt privite din perspectiva religioasă. Numai credinţa în Dumnezeu i-a dat tărie lui Badea Cârţan să-şi împlinească misiunea întru salvarea limbii române în Ardeal prin intermediul Bibliei şi al cărţilor religioase. Strănepotul lui Badea Cârţan din Cărţişoara face câteva marturii inedite în acest sens. Regia: Grid Modorcea, 60 min, documentar 1995

http://www.cinemagia.ro/filme/apostolul-cartii-33498/

 http://story.casasfatului.ro/istorii/100-de-ani-de-la-moartea-pastorului-cartilor/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s