Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan



După zece zile de la înălţare, făgăduinţa făcută de Domnul Iisus s-a împlinit prin Pogorârea Sfântului Duh care a întărit pe apostoli cu puteri şi daruri supranaturale pentru misiunea lor în lume. Deci, în ziua Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh ia fiinţă Biserica creştină din punct de vedere istoric. Efectul Pogorârii Sfântului Duh a fost imediat şi revelator. Grăind în limbile mulţimii de iudei şi de prozeliţi adunaţi la Ierusalim pentru praznic, apostolii au convertit din prima zi “ca la trei mii de suflete”.
Prima comunitate era astfel formată. Se trăia o viaţă nouă, “stăruind în învăţătura apostolilor, în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele Apostolilor II, 42). Cuvântul cald şi puternic al apostolilor care mărturiseau învierea lui Hristos a făcut ca numărul creştinilor să crească în curând ca la cinci mii de bărbaţi (Fapte IV, 4). Având sentimentul de adâncă pietate şi dragoste frăţească, credincioşii de la Ierusalim realizează benevol şi parţial “comunitatea bunurilor”; cei care aveau case sau ţarini le vindeau şi aduceau preţul “la picioarele apostolilor”, pentru ajutorarea tuturor, dându-se fiecăruia după „trebuinţă”. Levitul Iosif din Cipru, numit de apostoli Varnava (Fiul mângâierii) este citat cu cinste pentru o asemenea faptă (Faptele apostolilor IV, 36-37), în timp ce soţii Anania şi Safira au primit pedeapsa imediată murind pe loc deoarece “minţiseră Duhului Sfânt”. Au minţit prin oprirea pentru ei a unor bani proveniţi din vânzarea unei ţarini, spunând apostolilor că au adus tot. Aceasta este de fapt prima măsură disciplinară în Biserică luată de Dumnezeu Însuşi (Faptele apostolilor I, 11) . A doua măsură a fost aceea de a propune de către apostoli alegerea din cadrul comunităţii a şapte bărbaţi ”plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune” care să slujească atât în cadrul slujbelor religioase cât şi să supravegheze buna orânduială la mesele comune. Ei predicau cuvântul Evangheliei, botezau şi ajutau la desfășurarea cultului aparţinând organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim. Însuşi cuvântul ”diacon” înseamnă slujitor. Latura practică a slujirii lor a rămas caracteristică diaconatului şi s-a întins în epoca următoare la toate nevoile asistenţei în comunitate. Rolul lor în Biserica primară depăşea cu mult rolul pe care îl iau diaconii în zilele noastre.
pentru a vizualiza materialul clic aici:
http://bisericasfantulstefan.home.ro/viata_sfant.htm”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s