27 nov.2010-125 de ani de la naşterea prozatorului Liviu Rebreanu


Pagini de critică literară

„ Liviu Rebreanu este structural un creator de energie, un evocator de voinţă. Criticul literar Streinu ne-a lăsat pagini memorabile despre universul romanului lui L. Rebreanu. Autorul „lucra în ritmul impus de masivitatea operelor proprii chiar când, uneori, romanul în lucru nu era numaidecât masiv. De aici, iluzia de spirit greoi, cu mişcări lente, care a înşelat pe mulţi critici. Adevărul este exact cel contrar. Liviu Rebreanu este scriitor de o vioiciune pe care n-au atins-o niciodată scriitorii reputaţi prin agerimea de concepţie şi realizare”.
In anul 1920 editează” Ion”, impunătoare frescă rurală a vieţii transilvănene, intr-un spirit realist ce-l alătură lui Balzac. „Pădurea spânzuraţilor” (1922), cea de-a doua creaţie, psihologică, înfăţişează un cutremurător şi fatal caz de obsesie al sufletului omenesc. Tehnica realistă din „Ion”, devine tehnică a analizei unei anomalii morale ca şi în „Ciuleandra”, de altfel. Spiritul romancierului va urma filonul filozofic. „Adam şi Eva” (1925) este o metafizică a desăvârşirii morale prin iubire. După pregătirea de a descifra sufletul colectiv din „Crăişorul” (1929), „Răscoala” (1932), Rebreanu va publica „Gorila”, roman al politicianizării vieţii româneşti dintre cele două războaie mondiale, demascate de turpitudini care fierb dezgustător în frământările de epocă ale capitalei. De la un asemenea roman al decăderii politicianiste, autorul va dezlega misterul provincial din jurul dublului asasinat , care formează materia narativă a ultimului roman „Amândoi”.
S. Constantinescu remarcă epic.” Universul ficţiunilor sale încheagă un adevărat spectacol de forţe devoratoare. Fie că ne referim la figura intr-un fel clasică a ţăranului Ion, fie că ne amintim de drama voinţei lui Apostol Bologa, fie că ne recapitulăm năprasnica voinţă colectivă din „ Răscoala” sau revedem destinul de martir al „Crăişorului”, ne limpezim o viziune unitară a omului mânat de instincte dominatoare. Si chiar atunci când s-ar părea că ne aflăm într-o zonă de fantastic, precum în „Adam şi Eva” sau în ascunzişurile patologiei, în „Ciuleandra” sau în cadrele vieţii burgheze, în romanul „Jar”, aceeaşi viziune epică ne călăuzeşte. Ceea ce se cheamă realismul d-lui Rebreanu purcede nu dintr-o formulă literară, ci dintr-o bine definită concepţie despre om”.
Adrian Marino avea să consemneze că scriitorul se declară partizanul unui „realism ponderat şi obiectiv”, al unui „realism stilizat”.
„Opera de artă nu e niciodată emanaţia directă a unor experienţe umane anume făcute. Emoţia nu intră în artă în stare brută, luată gata din natură, ci totdeauna transformată complet prin misterioase şi insesizabile metamorfoze care constituie însăşi taina creaţiei artistice”avea să mărturisească însuşi autorul.
Esenţializare şi transfigurare creatoare a realităţii, universal uman, specific naţional-acestea sunt coordonatele artei realiste.
In cazul lui L. Rebreanu, remarcabilă se dovedeşte a fi capacitatea sa de generalizare pornind de la date strict intuitive şi obiective.
„Creând oameni vii, cu viaţă proprie, scriitorul se apropie de misterul eternităţii”( Rebreanu, „Jurnal”).Scriitorul este in consecinţă un teoretician, „avant la lettre” al „ eroului tipic”,”supremă raţiune a literaturii realiste, conceput ca prototip al unei speţe umane, morale, sociale şi naţionale”.

Viorica Bica
Biblioteca Municipală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s